În dosar figurează și numele a patru funcționari din cadrul Procuraturii Generale și a doi agenți economici, aceștia fiind acuzați de depășirea atribuțiilor de serviciu și abuz de serviciu, cu cauzarea de daune în proporţii considerabile intereselor publice, acțiuni soldate cu urmări grave.
În fapt, demnitarul, în complicitate cu membrii grupului de lucru format în acest scop, a inițiat procedurile de achiziție a unui imobil nefinalizat și viciat, pentru dislocarea subdiviziunilor Procuraturii Generale, ignorînd constatările și recomandările formulate în raportul de expertiză al Centrului Republican de Cercetări și Reglementări în Construcții „CERCON” în privința acestuia, fără a examina posibilitatea optimizării amplasării subdiviziunilor Procuraturii Generale într-un edificiu deja construit și funcțional.Potrivit anchetei, în perioada 2006-2009, din bugetul Procuraturii Generale au fost achitați 24.103.600 de lei, asta în timp ce blocul nu este finalizat nici pînă astăzi, acestea reprezentînd daune materiale în proporții deosebit de mari cauzate bugetului de stat.
De menționat că au fost puse sub sechestru bunuri ale învinuiților în valoare de peste 17 milioane de lei, iar Ministerul Finanțelor a înaintat o acțiune civilă în valoare de peste 24 de milioane de lei, în vederea reparării prejudiciului cauzat.
Adăuga comentariu