„Ramura transporturilor rutiere generează locuri de muncă pentru peste trei mii de manageri de transport rutier și 83 mii conducători auto, precum și zeci de mii de locuri de muncă pentru personal auxiliar.Transportul rutier este una dintre principalele ramuri ale economiei naționale exportatoare de servicii, fapt ce generează un iport semnificativ de valută străină în țară - de circa 3000 milioane de euro și contribuie decisiv la stabilizarea financiară a țării. În ultimii doi ani, pandemia a afectat din plin mobilitatea umană subminînd dezvoltarea eficientă a ramurii transporturilor rutiere”, notează în adresarea lor transportatorii.
Aceștia menționează că la nivel european operatorii de transport ar beneficia de o serie de mecanisme de suport oferite de stat, fapt ce i-ar plasa pe aceștia în poziții favorizante în raport cu operatorii de transport din Moldova.
Transportatorii spun că este nevoie de o serie de măsuri din partea statului pentru a oferi o perspectivă de dezvoltare a ramurii transporturilor rutiere internaționale și pentru a face operatorii de transport național „concurenți în raport cu transportatorii iliciți din țară”.
Adăuga comentariu