Conform noilor reglementări, actele juridice de administrare şi de dispoziţie privind bunurile proprietate publică a unităţii administrativ-teritoriale cu persoanele fizice şi juridice private se încheie prin licitaţie publică, organizată în condiţiile legii.
Pentru încheierea actelor juridice de dispoziţie în privinţa bunurilor proprietate a unităţii administrativ-teritoriale cu persoanele fizice şi juridice va fi necesară întocmirea raportului de evaluare de către evaluator, cu cel mult 2 ani pînă la data licitaţiei.
Totodată, bunurile aflate în proprietate publică vor fi supuse inventarierii anuale, iar rapoartele asupra situaţiei acestora vor fi prezentate consiliului local.
În aceeași ediție a Monitorului Oficial va fi publicat decretul prezidențial privind promulgarea modificărilor legislative.
Adăuga comentariu