Potrivit agenţiei Infotag cu referire la serviciul de presă al Biroului politici de reintegrare, s-a pus un accent deosebit pe posibilitatea de a exclude practicile de control fizic a persoanelor, bunurilor şi mijloacelor de transport implicate în operaţiunea de tranzit, dar şi perceperea de plăţi suplimentare în legătură cu aceasta.
"De asemenea, s-au efectuat un schimb de viziuni referitor la procedurile ce se impun a fi urmate în procesul de introducere a mai multor categorii de mărfuri de consum în regiunea transnistreană, iar în contextul exemplificării unor cazuri specifice ce vizează importurile efectuate de unii agenţi economici, partea moldovenească a explicat cerinţele stabilite de cadrul legal în vigoare şi paşii necesari de parcurs în vederea asigurării conformării la aceste rigori", a explicat vag Biroul.
Potrivit aceluiaşi comunicat, experţii au manifestat deschiderea de a continua dialogul pe subiectele de actualitate şi au reiterat necesitatea identificării unor soluţii pentru problemele existente.Aceasta este a doua şedinţă a grupurilor de lucru de profil în anul curent, prima avînd loc la 22 ianuarie 2021, în format online.

Adăuga comentariu