Întrevederea a reprezentat o bună oportunitate pentru a reitera importanța schimbului de bune practici la nivelul structurilor moldovenești și lituaniene, cu accent pe domeniul prevenirii și combaterii criminalității organizate transfrontaliere, a migrației ilegale, traficului de persoane, traficului de arme de foc și a criminalității informatice.
De asemenea, s-a examinat posibilitatea participării experților din Republica Moldova la platformele și reuniunile regionale, în scopul împărtășirii experiențelor, bunelor practici, provocărilor și lecțiilor învățate.
Menționăm că, din 2007, în urma semnării Protocolului de cooperare între autoritățile moldovenești și lituaniene, au fost consolidate eforturile comune – fapt care a contribuit la schimbul de experiență în domeniul controlului frontierei, cooperarea internațională și inter-regională, inclusiv organizarea de instruiri și vizite de studiu în cadrul Ministerului de Interne a Republicii Lituania.
Adăuga comentariu