„E mult mai uşor, învăţăm chiar pe ele, nu mai învăţăm din carte. La cadavrele plastinate putem să lucrăm cu laserul”, a povestit studentul Alexandru Eremia.
„Vedem vizual muşchii toracelui, piciorului. Desigur că este mai uşor. La fiecare laborator avem posibilitatea de a analiza cadavrele”, a declarat studenta Cristina Nagai.
„Pînă nu citeşti acasă materialul şi nu-l înveţi nu pot să arăt pe cadavrele acestea. sînt cadavre care te pot ajuta să arăţi muşchii”, a menționat studentul David Adrian.
Cadavrele plastinate au fost achiziţionate din Federaţia Rusă. Acestea sînt confecţionate după o tehnologie modernă, prin care sînt evidenţiate vasele, iar ţesutul biologic e substituit aproape complet de mase plastice.
„Le arătăm tot maximal ce se poate de arătat în structura corpului uman. De aceea noi şi am procurat aceste cadavre, căci ele sînt foarte demonstrative. Avem un muzeu foarte bogat în care avem peste 2500 de exponate care la fel demonstrează fiecare piesă anatomică”, a spus profesorul universitar Ilia Catereniuc.
„Cadavrele sînt plastanate, o metodă de bălsămare, aduse din Sankt Petersburg, Rusia. Pot fi păstrate mult timp, nu au miros, nu sînt toxice”, a spus șeful catedrei Anatomia Omului, Anastasia Bendelic.
Un astfel de exemplar costă 40 de mii de dolari. Profesorii spun că corpurile nu sînt toxice, nu au miros şi pot rezista sute de ani.
Adăuga comentariu