X 
Transnistria stiri: 1408
Preşedintele stiri: 4073

Șeful de secţie din cadrul Instituţiei Penitenciare P-4, sancționat cu 24 000 lei

6 aug. 2018,, 14:11   Societate
2420 0

Procuratura Generală anunţă despre finalizarea examinării cererii de chemare în judecată, înaintată de Procurorul General privind încasarea, în ordine de regres, a sumei de 24000 lei de la un fost şef de secţie din cadrul Instituţiei Penitenciare P-4, pentru maltratarea a doi deţinuţi în timp ce aceştia îşi ispăşeau pedeapsa, relatează Noi.md.

Astfel, anterior prin decizia Curţii de Apel Chişinău funcţionarul a fost găsit vinovat de comiterea infracţiunii prevăzute de art.328 alin. (2) lit.a) Cod Penal şi condamnat la 3 ani închisoare, cu privarea de dreptul de a ocupa funcţii de răspundere în organele Ministerului Justiţiei pe un termen de 3 ani. Executarea pedepsei închisorii a fost suspendată condiţionat pe un termen de probă de 1 an.

Totodată, instanţa a admis în principiu acţiunile civile înaintate de părţile vătămate, urmînd ca asupra cuantumului despăgubirilor să se pronunţe instanţa civilă.

Prin urmare, prin decizia irevocabilă a Curţii Supreme de Justiţie, a fost admisă acţiunea victimelor maltratării împotriva statului, în persoana Ministerului Finanţelor, privind încasarea din bugetul de stat a sumei de 12 mii lei pentru fiecare, cu titlu de prejudiciu moral.

La 15 august 2014, Ministerul Finanţelor a executat hotărîrea judecătorească şi a transferat suma de 24 mii lei în contul victimelor infracţiunii.


În consecinţă, Ministerul Finanţelor a solicitat Procuraturii Generale examinarea chestiunii privind tragerea la răspundere materială a persoanei care a condiţionat încasarea banilor din bugetul de stat, conform deciziilor judiciare.

La 07.04.2015 Procuratura Generală a înaintat o cerere de chemare în judecată, în interesul Ministerului Finanţelor, de încasare a sumei de 24 mii lei de la fostul şef de secţie din Penitenciarul-4, recunoscut vinovat de maltratarea deţinuţilor.

În rezultatul judecării cauzei, pe 3 august 2018, Judecătoria Chişinău, sediul Rîşcani a admis integral acţiunea civilă înaintată de Procurorul General şi a dispus încasarea, în ordine de regres, în contul Ministerului Finanţelor a sumei de 24 mii lei.

Hotărîrea instanţei de judecată este cu drept de atac în condiţiile legii.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce va duce decizia de a fuziona fizica, chimia și biologia într-o singură materie școlară?