Declarația a fost făcută de președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, în cadrul unei emisiuni de la Jurnal TV.
”Dacă mă uit ce s-a întîmplat și cum s-au comportat directorii de spitale care au permis vaccinarea persoanelor care nu sînt în lista de vaccinare acest lucru ne întristează. Cînd organizațiile internaționale văd că se vaccinează politicieni, consilierii și alți oameni care nu sînt eligibili țara noastră este discreditată”, a declarat Sandu.Potrivit șefului statului pînă în acest moment au fost vaccinați 688 de oameni din categoria ”neamuri” cu Pfizer
”La Centrul medicilor de familie nr.1 de la Botanica au fost vaccinați 64 de pesoane din categoria neamuri, la Centrul medicilor de familie de la Bălți 71 doze de vaccin au mers la persoane ne-eligibile. Astfel de cazuri au fost înregistrate și la Cantemir, Ceadîr-Lunga, Edineț, Ocnița, Ungheni. Noi o să sesizăm Procuratura, sînt niște oameni care trebuie să răspundă pentru că vaccinul ăsta a fost pe mîina unui director de spital, a unui șef de secție. E un lucru pentru care trebuie să se răspundă”, a declarat șefa statului.
Potrivit Maiei Sandu există o bază de date electronică în care au fost înregistrate toate persoanele care au fost vaccinate pînă în acest moment.
”Acum, am solicitat pentru ca să mergem la procuratură numele acestora și numele celor care au fost responsabili de dozele de vaccine care au fost primate în cadrul instituțiilor medicale. Iar cei care se fac vinovați vor fi pedepsiți”, a mai punctat Sandu.
Totodată aceasta a menționat că în acest moment țara noastră poartă negocieri cu Pfizer și cu AstraZeneca, dar și cu partea rusă și cea Chineză.
Adăuga comentariu