Instituţia preşcolară, care a fost renovată în cadrul unui proiect finanţat de Guvernul României, a fost închisă acum o lună prin dispoziţia primarului. În timp ce alesul susţine că a luat această hotărîre pentru a continua nişte lucrări suplimentare la blocul alimentar, părinţii şi buneii sînt revoltaţi şi îi condamnă gestul.
Acum, singura soluție pentru părinți este să-şi ducă micuţii la una din celelalte trei grădiniţe care activează în satul Pelinia.
Iar angajaţii grădiniţei susţin că au fost scoşi forţat în concediu de şefa instituţiei.
”Ea a plecat la primărie și a venit cu decizia primarului, cu dispoziția primarului a venit ca să închidă grădinița. Așa, forțat ne-a trimis în concediu chiar dacă avem grafic. Seara în ziua ceea cînd a primit dispoziția a venit și a pus lucrătorii să scrie cerere, gata de luni plecați în concediu”, a spus Galina Ghilețcu, educatoare.
Directoarea grădiniței afirmă însă că scandalul a fost iscat din motiv că cineva ar vrea să-i ia postul.
În timp ce primarul din Pelinia susţine că închiderea grădiniţei este jusitificată, un grup consilieri locali a cerut anularea deciziei şi redeschiderea instituţiei.
"Dumnealui a argumentat că grădinița nu lucrează din două motive. Toți lucrătorii grădiniței se găsesc în concediu și a doua că încă nu este finisat blocul alimentar exterior, chiar dacă grădinița dispune de un bloc alimentar în interior", a declarat Diana Chistol, directoarea grădiniţei "Licurici" din Pelinia.
Cele patru grădiniţe din satul Pelinia sînt frecventate de 350 de copii.
Adăuga comentariu