Incidentele au fost consemnate în punctele de trecere a frontierei Sculeni și Aeroportul Internațional Chișinău, documentați fiind doi conaționali în vîrstă de 20 și 36 de ani, dar și un cetățean al Ucrainei de 56 de ani.Angajații Poliției de Frontieră au descoperit în flux trei călători care dețineau documente cu indici de falsificare, notează Noi.md.
Asupra tinerilor moldoveni s-au găsit permise de conducere cu semne rezonabile de falsificare. Unul dintre tineri a declarat că urmase cursuri specializate, unde a oferit 300 de euro și permisul i-ar fi fost transmis de un cetățean al Africii de Sud. Cel de-al doilea moldovean a spus că obținuse documentul prin intermediari, fără să achite bani.
La PTF Aeroportul Internațional Chișinău, cetățeanul ucrainean a fost identificat printre pasagerii sosiți din Tibilisi. Asupra lui, a fost găsit permisul de conducere pretins a fi eliberat de către autoritățile din Ucraina, dar s-a stabilit că documentul conținea indici de falsificare.
Cercetările pe aceste cazuri continuă.
Adăuga comentariu