Au fost aprobate noi măsuri privind controlul și combaterea infecției COVID–19.
Potrivit deciziei Comisiei Naționale Extraordinare de Sănătate Publică, noile prevederi se referă la regulile de trecere a frontierei Republicii Moldova, intensificarea procesului de vaccinare și alte măsuri de protecție împotriva COVID-19.Astfel, se instituie, începînd cu data de 19 iulie 2021, următoarele măsuri de prevenire şi control al infecţiei COVID-19 la traversarea frontierei de stat pe sensul de intrare în Republica Moldova.
Potrivit deciziei, Ministerul Sănătăţii, Muncii si Protecţiei Sociale va stabili lista ţărilor cu risc epidemiologie ridicat sau scăzut de transmitere a COVID-19, clasificate în zona roşie şi zona verde. Lista va fi publicată pe paginile web oficiale ale Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale, Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene şi Agenţiei Naţionale pentru Sănătate Publică. Lista ţărilor, încadrate în zona roșie și zona verde, va fi actualizată o dată la 7 zile, în ziua de vineri, şi va intra în vigoare în ziua de luni a săptămînii următoare. Criteriul în baza căruia se stabilește încadrarea țărilor/teritoriilor de risc epidemiologic ridicat (zona roșie) este rata cumulativă de incidență a cazurilor noi de îmbolnăvire cu COVID-19 din ultimele 14 zile raportate la 100 000 de locuitori.
Pentru persoanele care traversează frontiera de stat pe sensul de intrare în Republica Moldova şi au petrecut ultimele 14 zile anterioare, consecutive, într-una sau mai multe ţări clasificate ca zonă verde (inclusiv cele care au tranzitat țări clasificate ca zonă roșie în termen ce nu depășește 24 ore) se instituie obligativitatea prezentării rezultatului negativ al testului PCR COVID-19, efectuat cu cel mult 72 ore înaintea îmbarcării, pentru persoanele care călătoresc cu mijloace de transport în comun, sau cu cel mult 72 ore înaintea intrării pe teritoriul Republicii Moldova, pentru persoanele care călătoresc cu mijloace de transport proprii. Confirmarea trebuie să fie prezentată în una dintre limbile moldovenească, engleză, franceză, germană, italiană sau rusă.
Persoanele care traversează frontiera de stat pe sensul de intrare în Republica Moldova şi vin din ţările clasificate ca zonă verde şi nu deţin rezultatul negativ al testului PCR COVID-19 vor respecta regimul de autoizolare cu o durată de 14 zile. Persoanele respective vor completa, în mod obligatoriu, fişa epidemiologică, precum şi vor semna declaraţia pe propria răspundere de a respecta regimul de autoizolare de 14 zile, în locurile declarate. În cazul minorilor pînă la 14 ani, fişa epidemiologică şi declaraţia pe propria răspundere vor fi completate şi semnate de reprezentantul legal sau de însoţitor.
Totodată persoanele care deţin un act confirmativ de vaccinare anti-COVID-19 nu vor trebui să prezinte un test PCR Covid-19. Dovada imunizării este valabilă dacă au trecut cel puțin 14 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare. De obligativitatea prezentării testului vor fi lipsiți și:La fel, potrivit decizie comisiei persoanele care traversează frontiera de stat pe sensul de intrare în Republica Moldova şi vin din ţările clasificate ca zonă roșie (inclusiv persoanele care au tranzitat țări clasificate ca zonă verde) respectarea regimului de autoizolare cu o durată de 14 zile devine o normă obligatorie.
Persoanele care se află în regim de autoizolare (carantină), indiferent de zona din care au sosit, pot întrerupe acest regim după a 7-a zi dacă efectuează un test PCR COVID-19, iar rezultatul acestuia este negativ.
Prevederile vor intra în vigoare începînd cu data de 19 iulie 2021.
Textul integral al hotărîrii poate fi citit aici.
Adăuga comentariu