MAE recomandă tuturor cetățenilor să se asigure, înainte de orice călătorie, de validitatea actelor personale, dar și de faptul că transportatorul ales este autorizat și respectă toate normele de siguranță și legalitate", se arată în nota de presă a autorităților de la Chișinău.
Totodată, potrivit unor surse, grupul de copii moldoveni se întorc în țară cu avionul.
Amintim că ieri, 28 martie artista emerită a Republicii Moldova, fondatoarea studioului-cor pentru copii "Rapsodia", Natalia Barabanșcikova, a fost reținută la frontiera cu Lituania. Despre acest lucru a anunțat unul dintre liderii Mișcării de căutare din Moldova, conducătorul echipei de căutare "August", Alexei Petrovici, menționînd că Barabanșcikova, împreună cu copiii, se întorcea în țara noastră după un program de concerte la Varșovia, prin Belarus și Lituania.
Adăuga comentariu