Guvernul a aprobat, la inițiativa Ministerului Justiției, modificări la Codul de procedură penală.
Modificările urmăresc centrarea capacităților anumitor instituții pe corupția mare și au fost necesare ținînd cont de faptul că, în prezent, atît CNA, cît și PA sînt supraîncărcate cu dosare de corupție mică.
Prin urmare, investigarea penală pentru corupția de nivel înalt va fi realizată de Procuratura Anticorupție, pe cînd CNA va investiga corupția sistemică. În același timp, corupția mică va fi investigată de către organul de urmărire penală al Ministerului Afacerilor Interne (MAI) care va coopera, în acest sens, cu CNA.Delimitarea clară a competențelor între autoritățile responsabile de investigarea cauzelor de corupție va asigura realizarea condiționalităților din Planul de acțiuni pentru implementarea măsurilor propuse de către Comisia Europeană în Avizul său privind cererea de aderare a RM la UE, precum și a Memorandumului cu privire la politicile economice și financiare, încheiat cu FMI.
Adăuga comentariu