Este vorba despre un medic reanimatolog dintr-o secţie de terapie intensivă din Capitală, transmite canal2.md.
Primele doze de vaccin vor ajunge în ţară la mijlocul lunii februarie, iar autorităţile precizează că în prima etapă vor fi vaccinaţi benevol toţi angajaţii din sistemul medical public şi privat.Viorica Sorbală este medic de familie în prima linie în cadrul policlinicii din sectorul Ciocana. Femeia spune că a avut norocul să fie ocolită pînă acum de virus, chiar dacă au fost cîteva focare în instituţie şi a pierdut doi colegi din cauza COVID-19.
„Zilnic putem consulta pacienţi suspecţi la COVID-19 şi solicităm ambulanţa, iar colegii să-mi spună "ştii pacientul pe care l-ai consultat ieri, astăzi s-a adeverit că este pozitiv"”.
Medicii susţin că vaccinul este singura soluţie.
Campania de vaccinare în Republica Moldova se va desfăşura pe parcursul acestui an în trei etape. La prima etapă vor fi imunizaţi toţi angajaţii din sistemul sanitar public şi privat. Aceasta va dura două luni şi va cuprinde peste 70 de mii de persoane, adică trei procente din populaţie. Chiar dacă în ţară va ajunge vaccinul Pfizer cu o eficienţă de 95% şi AstraZeneca cu o eficienţă de 94,1%, angajaţii medicali nu vor avea posibilitatea să facă o alegere.
Pentru vaccinarea angajaţilor din sistemul sanitar vor fi deschise 115 puncte de vaccinare în cadrul spitalelor şi policlinicilor, unde la fiecare 15 minute va fi imunizată cîte o persoană. Astfel, pe parcursul unei zile într-un punct de vaccinare vor putea fi imunizate pînă la 50 de persoane. ANSP anunţă că în cazul în care vor fi înregistrate reacţii adverse, acestea vor fi investigate şi raportate.
De la începutul pandemiei, în Republica Moldova au fost infectaţi cu noul coronavirus 15.371 de angajaţi din sistemul medical. Pînă acum 76 lucrători medicali au decedat din cauza COVID-19.
Adăuga comentariu