Se întîmplă după ce acesta a participat la o slujbă religioasă, „păstrînd distanța socială”, așa cum afirmă primarul. Covaliov îi învinuiește de cele ce i se întîmplă pe președintele și comisarul raionului, calificînd acțiunile lor drept răzbunare pentru intenția sa de a institui carantina în Sîngerei, scrie deschide.md.
Deși totul s-a întîmplat cu aproape 2 săptămîni în urmă, oamenii legii au venit abia acum să-l anunțe oficial că i se va face un proces contravențional.
Edilul a mai declarat că aceste acțiuni nu sînt decît niște răfuieli din partea președintelui și comisarului raionului.
De asemenea, acesta ne-a mai spus că, în pofida situației epidemiologice din R.Moldova, mulți cetățeni au ieșit pe străzile orașului, iar de echipaje de poliție, care să-i informeze despre riscuri, nici pomină.
Amintim că edilul de Sîngerei a încercat de două ori să instituie carantina în oraș. Autoritățile raionale i-au anulat decizia, iar ulterior, și premierul Ion Chicu, în cadrul unei conferințe de presă, a declarat că asemenea decizii se iau de autoritățile centrale, iar în Sîngerei nu ar exista motive de aplicare a unei asemenea măsuri.
Arcadie Covaliov a cîștigat Primăria Sîngerei cu peste 64 la sută din voturi, fiind înaintat de Partidul Unității Naționale.
Adăuga comentariu