Despre acest lucru a anunțat președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, care a întreprins o vizită în orașul Tomi și în cadrul întrevederii cu primarul său, Toshio Hanaoka, a discutat despre perspectivele de colaborare.
Șeful statului moldovenesc a salutat intenția Primăriei de a oferi o donație de 100 de pomi sakura țării noastre în primăvara anului viitor pentru a marca numărătoarea inversă de 100 de zile pînă la începerea Olimpiadei, acest gest simbolizînd un pod de legătură culturală între popoarele noastre.
Cu ocazia vizitei, el a oferit un lot de vinuri de calitate superioară, cu autograful Președintelui “Pentru prietenia poporului Republicii Moldova și orașului Tomi”, care urmează a fi licitate.
Fondurile colectate, vor fi direcționate pentru depășirea consecințelor taifunului Hagibis, care a afectat recent Japonia, provocînd daune materiale inclusiv orașului Tomi.
Orașul Tomi din prefectura Nagano a fost înregistrat la 7 august 2017 în calitate de oraș-gazdă pentru echipa Republicii Moldova la Jocurile Olimpice din vara anului 2020. La 6 octombrie 2017, Primarul de Tomi a semnat un Memorandum de Înțelegere cu Primarul municipiului Cahul, în cadrul unei vizite în țara noastră.
Următoarea vizită în Moldova a delegației japoneze este preconizată pentru prima jumătate a anului viitor.
Adăuga comentariu