Precizările au fost făcute de ministrul de resort, Dan Perciun, potrivit căruia pînă la mijlocul lunii august, vor fi definitivate, în acest sens, activitățile ce urmează a fi desfășurate de administrațiile educaționale, scrie radiomoldova.md.
„Am avut o întîlnire cu stagiarii din Guvern, cu colegii noștri de la Direcția învățămînt general pentru a lucra la propunerea de Proiect didactic pentru data de 1 septembrie. Tema selectată ține de integrarea europeană a Republicii Moldova și pînă la mijlocul acestei luni vom propune anumite activități care ar urma să fie desfășurate pe 1 septembrie de către instituțiile de învățămînt, ținînd cont bineînțeles și de faptul că am obținut statutul de țară candidată în anul 2022 și avînd în vedere așteptările mari pe care avem pentru deschiderea negocierilor în toamna acestui an. Respectiv, considerăm oportun ca, inclusiv de 1 septembrie, să fie abordat acest subiect”, a explicat ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun.În același timp, internauții cred că ar fi mai bine ca prima lecție din școlile țării să fie dedicată lumii sau istoriei Moldovei.
Adăuga comentariu