În vederea prevenirii situațiilor de risc, specialiștii îndemnă oamenii să respecte cu strictețe regulile antiincendiare în special ce ține de utilizarea surselor de încălzire și exploatarea instalațiilor alimentate cu gaze naturale. Pompierii roagă cetățenii să nu supraîncălzească sobele și să stingă focul pe parcursul nopții. Mai mult, de recomandări au parte și persoanele care folosesc aparate electrice de încălzit. Întru evitarea intoxicațiilor cu monoxid de carbon, salvatorii atenționează asupra pericolului instalațiilor defecte, sau neautorizate.
În cazul defecțiunilor este indicată apelarea specialiștilor pentru remedierea problemei. Totodată, pentru prevenirea producerii unui incendiu, pompierii îndeamnă cetățenii să fie foarte prudenți la instalarea și poziționarea bradului. Astfel, acesta nu trebuie să atingă caloriferele, instalații electrice și cele de încălzit. De asemenea, conform specialiștilor decorațiunile electrice defecte pot duce la izbucnirea arderii, de aceea este strict interzis aprinderea lumînărilor pe brad, iar luminițele și ghirlandele electrice trebuie să fie stinse pe timp de noapte.
O atenție separată trebuie acordată și minorilor, în special în perioada vacanței de iarnă. Astfel, în condiții de temperaturi oscilante, maturii sînt îndemnați să monitorizeze strict copiii și să nu le permită aflarea acestora în preajma rîurilor și bazinelor acvatice. De Revelion, angajații IGSU vor fi la datorie, în vederea menținerii siguranței cetățenilor.
În situații de risc oamenii sînt îndemnați să sune de urgență Serviciul 112.
Adăuga comentariu