„Cu profundă tristețe anunțăm despre decesul, în timpul exercitării atribuțiilor de serviciu, a colegului nostru Serghei Muntean.
Polițistul de frontieră este victima agresorului care astăzi, pe Aeroportul Internațional Chișinău, a folosit arma de foc și a făcut două victime.
Angajații Poliției de Frontieră sînt profund îndurerați de moartea tragică a colegului și împărtășesc întristarea tuturor celor care l-au cunoscut. În aceste momente grele transmitem condoleanțe familiei, prietenilor și camarazilor, însoțite de gîndurile noastre de mîngîiere şi îmbărbătare.
Agent-șef adjunct Muntean Serghei era în vîrstă de 31 de ani și activa în Poliția de Frontieră din anul 2011.
La fel, în legătură cu trecerea în neființă a colegului din securitatea aeronautică, echipa Poliției de Frontieră vine cu un mesaj de condoleanțe familiei îndoliate, fie ca bunul Dumnezeu să aducă alinare și să îi dea putere să treacă peste aceste momente”, se arată în mesdajul IGPF.
Amintim că mesaje de condoleanțe au fost transmise rudelor celor două victime și de către președintele țării, Maia Sandu, de prim-ministrul Dorin Recean și de către președintele Legislativului, Igor Grosu.
Procuratura Generală a deschis dosar penal pe acest caz.
Adăuga comentariu