Potrivit proiectului, Poliția va fi organizată în subdiviziuni teritoriale, grupate zonal în direcții regionale, care vor fi unități cu sau fără personalitate juridică, de competență teritorială – corespunzător împărțirii regionale sau administrativ-teritoriale. Acestea vor fi amplasate și își vor desfășura activitatea pe teritoriul uneia sau mai multor unități administrativ-teritoriale în baza regulamentelor de organizare și funcționare aprobate de șeful Inspectoratului General al Poliției.
De asemenea, în cadrul subdiviziunilor teritoriale grupate în direcții regionale vor fi organizate și vor funcționa inspectorate de poliție, secții și servicii, în funcție de întinderea teritoriului, de numărul populației, de numărul și de importanța obiectivelor economice și sociale.
Inițiativa legislativă aparține deputatului PSRM Vasile Bolea.
Proiectul de lege urmează a fi discutat în lectura a doua în plenul Parlamentului.
Adăuga comentariu