Tîrgul s-a desfăşurat în incinta Palatului Național „Nicolae Sulac”, iar la deschidere a fost prezent şi secretarul de stat al Ministerului Educației, Culturii și Cercetării, Radu Rebeja.
Oficialul a remarcat participarea activă a tinerilor în cadrul tîrgului, salutînd în acest sens interesul acestora pentru diversitatea ofertelor de muncă prezentate. Totodată, funcţionarul a îndemnat tinerii să profite de faptul că vor avea posibilitatea să fie ghidați de experți în domeniu pentru a-și identifica domeniile prioritare de interes profesional.
Programul tîrgului a inclus discuții și negocieri cu agenții economici, consultări privind oportunitățile de deschidere a unei afaceri, dezbateri tematice privind tehnicile și metodele de căutare a unui loc de muncă, perfectarea dosarului de angajare, utilizarea instrumentelor inovative de informare și căutare a unui loc de muncă vacant.
Tîrgul locurilor de muncă pentru Tineret este destinat absolvenților liceelor și gimnaziilor, tinerilor care își caută primul job, precum și persoanelor angajate, care doresc să-și schimbe locul de muncă.
Adăuga comentariu