Astfel, în prima săptămînă din luna ianuarie, echipa de genişti a Brigăzii 1 Infanterie Motorizată „Moldova”, condusă de sergentul Eduard Hîncu, a depistat și nimicit nouă proiectile de artilerie calibru 76 mm, în pădurea din apropierea orașului Lipcani, raionul Briceni.
Alte nouă obiecte explozive, dintre care șapte proiectile de artilerie, calibru 76 mm, și două grenade, au fost descoperite în cîmpul arabil din satul Răscăieți, raionul Ștefan Vodă. Misiunea a fost executată de echipa de genişti a Batalionului geniu, condusă de căpitan Anatolii Gudumac.
Potrivit locotenent-colonelului Igor Livițchi, din cadrul Serviciului geniu, toate munițiile datau din perioada celui de-al Doilea Război Mondial și prezentau un risc sporit pentru viaţă. Acestea au fost distruse în condiții de maximă securitate.
Ministerul Apărării atenţionează că în zonele în care există sau se presupune existenţa unor muniţii, cetățenii sunt rugaţi să anunțe autorităţile locale. În cazul depistării unor obiecte explozive neidentificate, este categoric interzisă atingerea muniţiilor cu mîna sau cu alte obiecte, lovirea sau mişcarea muniţiilor găsite în pămînt sau la suprafaţă, demontarea focoaselor sau altor componente.
Adăuga comentariu