„Reiterăm că proprietățile Universității Creangă vor rămîne în gestiunea universității și urmează să fie utilizate exclusiv în scopuri didactice”, a scris Perciun.
Ministrul Educației și Cercetării a menționat că susținerea învățămîntului pedagogic și a profesorilor este o prioritate pentru autorități.
„În ultimele luni, am oferit o plată unică de 5.000 de lei pentru întregul sistem, am dublat bursele la pedagogie, am lansat Programul „Investim în profesori”, am pornit un amplu proces de debirocratizare și depunem eforturi semnificative pentru a crește prestigiul profesiei didactice. În ultimii doi ani, Guvernul a investit deja cîteva milioane de euro în Universitatea Pedagogică „Ion Creangă” și colegiile pedagogice din Chișinău, Cahul, Bălți și Soroca”, a spus Perciun.
Amintim că Universitatea Pedagogică „Ion Creangă” din Chișinău a acuzat Procuratura Anticorupție că încearcă să preia mai multe blocuri de studii, situate pe pe strada Iablocikin nr. 5 și Doina nr. 10 din Capitală, pentru a-și stabili un nou sediu.
Adăuga comentariu