În urma măsurilor speciale de investigații s-a stabilit că membrii grupării, prin repartizarea rolurilor bine determinate, dobîndesc droguri sub formă de „marijuană”, precum și alte tipuri de substanțe narcotice, pe care le distribuie și le comercializează pe teritoriul raioanelor de nord ale țării.
În rezultatul a 13 percheziții la domiciliile și mijloacele de transport a patru suspecți, cu vîrste cuprinse între 31 și 40 de ani, polițiștii au depistat și ridicat 1 kg de marijuana, în sumă de aproximativ 100 000 de lei, 8000 de lei marcați, obținuți în urma realizării substanțelor narcotice, cartele SIM, telefoane mobile, etc.
Două persoane au fost reținute pentru 72 de ore, iar alte două sînt cercetate în stare de libertate.
Cercetările continuă, iar ofițerii de investigații, în comun cu procurorii, examinează toate circumstanțele, precum și obiectele ridicate, în scopul acumulării probelor pertinente și concludente pentru cauza penală.
Dacă persoanele suspecte vor fi găsite vinovate, acestea riscă închisoare de la 7 la 15 ani.
Adăuga comentariu