Conform unui comunicat emis de Procuratură, ofițerul ar fi fost implicat în dosarul contrabandei cu țigări în valoare de circa 0,5 milioane lei, depistată pe malul rîului Prut, în perimetrul satului Șirăuți, raionul Briceni.
În ziua de vineri, 7 mai, procurorii au efectuat percheziții la domiciliile și birourile unor angajați ai Poliției de Frontieră din zona de nord a țării. Drept rezultat, au fost ridicate înscrisuri, acte și telefoane mobile ce ar fi fost folosite în activități ilegale.
În aceeași zi, în baza bănuielii rezonabile de implicare în infracțiunea investigată, a fost reținut un șef de sector al Poliției de Frontieră din acest segment de hotar. Pe 8 mai funcționarului i-a fost înaintată învinuirea, iar pe 9 mai, magistrații Judecătoriei Chișinău, sediul Ciocana, au dispus plasarea acestuia în arest pentru un termen de 15 zile.
Precizăm că, la sfîrșitul lui aprilie, o rețea specializată în transportarea ilegală peste graniță a țigărilor a fost anihilară la Șirăuți. Figuranții au reușit să părăsească locul faptei cu mijlocul de transport, însă la fața locului au fost depistate 70 de cutii, a cîte 50 de blocuri de țigări în fiecare, dar și o barcă gonflabilă cu motor.
Adăuga comentariu