Potrivit PROIECTULUI, unul dintre terenuri se află în localitatea Taraclia din raionul Căușeni și va fi utilizat pentru amenajarea spațiului aferent unui bloc de studii al Liceului Teoretic ”Ștefan cel Mare și Sfînt” din localitate.
Cel de-al doilea teren urmează a fi transmis din proprietatea Centrului de Excelență în Viticultură și Vinificație în proprietatea publică a comunei Stăuceni din municipiul Chișinău, și va constitui terenul aferent construcțiilor care vor fi folosite pentru crearea unui centru educațional și cultural în comună.
Inițiativa legislativă aparține deputaților Fracțiunii ”Partidul Acțiune și Solidaritate”, Artemie Cătănoi și Sergiu Lazarencu. Proiectul de modificare a Legii privind aprobarea Listei unităților ale căror terenuri destinate agriculturii rămîn în proprietatea statului a fost susținut cu 77 de voturi ale deputaților și urmează a fi examinat în lectura a doua.
Adăuga comentariu