În condițiile în care, în perioada pandemiei, numărul persoanelor care au pierdut lupta cu boala a fost destul de mare, am ținut să aflăm de la administrația Combinatului Servicii Funerare cum a afectat acest lucru situația de la Sfîntul Lazăr și dacă există probabilitatea ca cimitirul să se mai extindă, transmite Noi.md cu referire la Agora.md.
„O bună parte dintre cele 37 de hectare s-a completat deja. În paralel, în alte cimitire sînt înhumate rudele celor decedați mai demult. Celelalte 9 cimitire din capitală sînt mai vechi decît Sfîntul Lazăr, doar că sînt mai mici, respectiv, pentru a valorifica spațiile, copiii și rudele persoanelor care au fost înmormîntate cu ani în urmă sînt înhumați în aceleași locuri, așa cum prevede legislația”, a explicat șefa Combinatului Servicii Funerare, Ludmila Boțan.
Funcționara confirmă faptul că pandemia a sporit numărul persoanelor care și-au pierdut viața, astfel că în luna martie 2021 s-a înregistrat un număr record de înhumări.
Adăuga comentariu