Despre aceasta a scris pe pagina sa de socializare prezentatoarea TV Elena Levițkaia-Pahomova, transmite Noi.md.
Ea a menționat că încă își poate imagina măștile de protecție la careu, în sala de ședințe, dar la lecția a șasea - nu!
În opinia sa, purtarea mănușilor pot propune doar "prostii de la epidemiologie", deoarece adevărații specialiști vor spune că acesta este principal sursă de infecție.
"Fiecare clasă să învețe într-un birou separat? Imaginați-vă profesorul de muncă, care merge de la o clasă la alta cu ciocanul și strungul, pe cel de chimie - cu eprubete și pe cel de muzică - cu pianul în spate.
Bine, două schimburi. Dar noi avem profesori pentru două schimburi?
Lipsesc doar amenzi pentru nerespectarea regulilor.
De astfel, noi avem toate condițiile pentru continuarea învățămîntului la distanță", a scris Elena Levițkaia-Pahomova.
Ea a menționat că pentru soluționarea problemei cu lipsa predării în unele localități se propune oferirea de echipament, "reieșind din posibilități".
"Acest punct ar trebui să fie obligatoriu", a scris prezentatoarea TV, exprimîndu-se și pentru faptul că, cel puțin de formă și pentru decență, în grupul de dezvoltatori să fie incluși măcar cîțiva pedagogi din școlile rusești.
Adăuga comentariu