Potrivit organizatorilor, la Tîrgul de Cariere, participanții vor discuta față în față cu angajatori din diverse domenii de activitate și vor putea consulta oferta de locuri de muncă de la nivel local, dar și de peste hotare. La ediția din primăvara acestui an au luat parte peste 2500 de candidați, iar organizatorii așteaptă un număr mai mare la evenimentul din luna octombrie.
“Chiar dacă în era digitală este foarte simplu să aplici online pentru un anumit job, interacțiunile față în față cu angajatorii sînt esențiale și te pot ajuta să obții mai ușor un loc de muncă. În același timp, evenimentele de recrutare organizate fizic oferă companiilor oportunitatea de a cîștiga mai multă notorietate pe piața muncii, prin expunerea brandului de angajator, dar și de a recruta mai eficient persoane potrivite pentru rolurile disponibile”, a declarat Maria Petruța, PR Manager la Tîrgul de Cariere, transmite Noi.md cu referire la moldpres.md
Evenimentul se va desfășura pe 27-28 octombrie, între orele 10:00 și 17:00, la Palatul Național „Nicolae Sulac”. Tîrgul de cariere este organizat tradițional de două ori pe an – primăvara și toamna.
Adăuga comentariu