Hasan Baris, angajat al Liceului „Orizont”, a menționat pentru portalul Anticoruptie.md că profesorii turci sînt la curent cu zvonul despre existența unei liste „negre”, însă nu știu dacă e adevărat. „Auzim multe zvonuri, dar nu ne pasă de asta, procesul de educație trebuie să continue. Ne-am concentrat pe educație”, a insistat el.
În ce privește soarta familiilor profesorilor expulzați, Hasan Baris a declarat că familiile acestor angajați părăsesc Republica Moldova, „trei familii au plecat deja”, a precizat el.Întrebat dacă ambasadele de la Chișinău le-au oferit vreun sprijin familiilor celor expulzați, Hasan Baris ne-a răspuns: „Noi nu am cerut niciu sprijin, Ambasada Suediei ne-a invitat, precum și reprezentanții ambasadelor SUA și UE. Din păcate, nu au propus niciun fel de sprijin pentru familiile celor expulzați”.
Amintim că directoarea Amnesty International Moldova, Cristina Pereteatcu, a declarat că nu mai puțin de 48 de rezidenți turci de pe teritoriul R. Moldova ar putea fi expuși unei operațiuni similare de expulzare/deportare în condiții ilegale în Turcia.
Adăuga comentariu