Investiția UE în aceste proiecte este de 1.168.546 de euro, a Primăriei municipiului Ungheni - 116.854 de euro și Programului Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD) – 90.000 de euro.
Potrivit proiectului, pînă în prezent pe șantierul ee construcții din centrul municipiului au fost efectuate mai multe lucrări. Este vorba de reabilitarea a peste un kilometru din partea carosabilă pe str. Națională, unde sînt pe sfîrșite lucrările de montare a bordurii de drum, se frezează stratul de asfalt degradat și se pregătește suprafața pentru montarea stratului de material reciclat pe ultimii 0,5 km.Din cele opt parcări proiectate, una este finalizată, iar patru sînt în curs de amenajare. Acestea vor oferi spațiu de parcare în zona de centru a orașului pentru 225 de autovehicule.
„Lucrările sînt în toi și în Piața Independenței ce va deveni un punct modern de atracție pentru ungheneni și oaspeții orașului. Aici au fost încheiate lucrările de betonare a havuzului pietonal, iar în prezent se realizează conectările la rețelele de apeduct, canalizare și electricitate”, conform PNUD.
Adăuga comentariu