Chiril Moțpan spune că, în conformitate cu legislația, persoanele interceptate trebuiau să fie înștiințate despre faptul urmăririi, transmite NOI.md cu referire la ipn.md.
Potrivit lui, Procuratura trebuie să dea răspunsuri în ceea ce privește interceptările activiștilor civici, politicienilor de opoziției și jurnaliștilor. „Procuratura trebuie să dea niște răspunsuri, nu Comisia pe care o reprezint. Eu doar am identificat niște încălcări grave”, spune Chiril Moțpan.Deputatul spune că Codul de urmărire penală prevede că „organul de urmărire penală este obligat să înmîneze bănuitului, învinuitului, părții vătămate, victimei, părții civile, părții civilmente responsabile și reprezentanților lor legali în scris, contra semnătură, informația despre drepturile de care dispun și obligațiile pe care le au în conformitate cu prevederile Codului și să dea explicații asupra tuturor acestor drepturi și obligații”.
De asemenea, parlamentarul spune că, potrivit unor informații, o companie privată de detectivi ar deține echipament special de interceptare a telefoanelor mobile. „Eu știu că, conform legii, doar instituția statului, Serviciul de Informații și Securitate, poate să dețină asemenea aparataj. Am depus un demers la SIS ca să verifice, dacă există alte instituții care dețin asemenea aparataj. Mă refeream la aceste companii de detectivi. Am primit un răspuns negativ”, a declarat Chiril Moțpan.
Anterior, președintele Comisiei parlamentare securitate națională, apărare și ordine publică, Chiril Moțpan, a prezentat o listă de persoane care ar fi fost interceptate. În lista respectivă se regăsesc cadre didactice care au susținut Platforma DA, dar și experți, jurnaliști și activiști, printre care și Petru Macovei, Arcadie Barbăroșie, Lilia Carasciuc, Ștefan Gligor, Dumitru Alaiba, Sergiu Tofilat, Vladislav Gribincea, precum și Natalia Morari, Angela Gonța, Mariana Rață, Ion Terguță, Valentina Ursu etc.
Adăuga comentariu