În contextul pandemiei de COVID-19, în timpul filmărilor, tânăra a fost Specific COVID Testing Coordinator, transmite diez.md.
Tânăra spune că a ajuns în lumea cinematografiei în 2020, atunci când a decis să facă o schimbare în cariera sa. „Mi-am propus ca anul 2020 să fie anul meu, în care voi evolua de la producție de publicitate, domeniu în care lucram deja de patru-cinci ani, spre producție de film. Eram foarte hotărâtă să învăț cât mai mult, iar pornirea chiar a fost frumoasă, intrasem la un proiect pe post de asistentă de producție.”
În martie 2020, a venit pandemia de COVID-19, ceea ce a făcut ca dorința Anastasiei de a lucra „filmul adevărat” să se amâne.
„Cu timpul, industria început să se dezmorțească și să apară câteva proiecte mai îndrăznețe care să-și asume și să implementeze norme de securitate și protecție împotriva SARS-CoV-2. Astfel, un coleg de la proiectul precedent care a apreciat pornirea mea, m-a invitat în noul departament COVID Safety pentru un episod din seria Act of God. Împreună am dezvoltat și am căutat cele mai bune soluții pentru a avea grija de toată echipa de filmare, dar, și mai important, pentru a le oferi sentimentul de siguranță și grijă în contextul pandemic. Au existat multe provocări, desigur, pentru că am navigat printr-o perioadă cu multe necunoscute, dar pe parcurs am ajuns să obținem un sistem eficient, iar filmul nu a avut întârzieri – lucru important în producție”, spune tânăra.
Poziția pe care a avut-o la producerea acestui serial a fost de Specific COVID Testing Coordinator. Aceasta presupunea implementarea unui sistem riguros de testare în baza protocolului prestabilit.
Tânăra povestește că abia când a început să observe nume recunoscute pe listele de testare a conștientizat notorietatea proiectului.
Dat fiind faptul că era în context pandemic, interacțiunile Anastasiei cu actorii care au jucat în „Wednesday” se limitau la strictul necesar, însă a avut ocazia nu doar să-i vadă, dar să și discute la telefon cu câțiva.
Întrebată despre cât de complicat poate fi pentru o persoană din Moldova să lucreze la producții internaționale, tânăra spune că poate fi greu doar faptul că trebuie să pleci din țară pentru astfel de proiecte.
Adăuga comentariu