X 
Transnistria stiri: 1406
Preşedintele stiri: 4066

Ministrul Educației s-a întîlnit cu reprezentanții protestatarilor

7 iul. 2022,, 21:14   Societate
2295 0

Ministrul Anatolie Topală a dat curs solicitării la dialog formulată de protestatarii din fața sediului Guvernului Republicii Moldova.

Invitați în sediul Guvernului, reprezentanții acestora au discutat despre modalitățile practice de implementare a modernizării învățămîntului superior și cercetării din Republica Moldova.

La întîlnire au fost prezenți Virgiliu Morei, președintele sindicatului Universității Agrare de Stat din Moldova și Oleg Chihai, președintele sindicatului „Știința” al Federației Sindicale a Educației și Științei.

În cadrul discuției, reprezentanții protestatarilor au subliniat că susțin procesul de modernizare a instituțiilor de învățămînt superior și de cercetare, reforma fiind necesară demult, divergențe existînd asupra modului practic de realizare a acesteia. Menționînd că doresc un dialog constructiv, liderii sindicali au înaintat în scris revendicările și solicitările lor, printre care exprimarea dezacordului cu privire la restructurarea Universității Agrare de Stat din Moldova și a institutelor de cercetare.

Ministrul a subliniat că în acest moment doar unul din trei studenți ai universității studiază o specialitate legată de agronomie, restul fiind școlarizați la drept și științe economice. Consecința acestui fapt este că universitatea nu are viabilitate în situația în care ar școlariza studenți doar la specializări agricole, fapt confirmat de conducerea universității în precedentele întîlniri de lucru. Oficialul a precizat că vor fi analizate toate revendicările, iar în cazul în care vor fi constatate aspecte care ar necesita discuții suplimentare, ar putea fi stabilite alte întrevederi cu reprezentanții instituțiilor respective.


Unul din punctele de divergență a fost legat de reproșul reprezentanților sindicatului referitor la comunicarea deficitară a reformei. Ministrul a subliniat că înainte de anunțarea inițiativei de restructurare a sistemului de învățămînt superior și de cercetare a avut întîlniri cu conducerea universităților și a instituțiilor de cercetare respective, finalizate cu invitații la discuții ulterioare. Astfel, în perioada 27 iunie – 7 iulie 2022, ministrul Anatolie Topală s-a întîlnit, în repetare rînduri, cu rectorii universităților, directorii institutelor de cercetare, reprezentanții ministerelor de resort, cadrele didactice și științifice din Universitatea Agrară de Stat din Moldova, Universitatea de Stat din Tiraspol, Universitatea de Stat de Educație Fizică și Sport, Universitatea de Stat din Taraclia, reprezentanții Biroului de reintegrare, ai sindicatelor lucrătorilor din educație și știință, precum și un număr reprezentativ de studenți, în cadrul cărora a fost demonstrată necesitatea restructurării sistemului de învățămînt superior și de cercetare, anunțate termenele și modalitatea de realizare a acesteia, dar și a răspuns la întrebările adresate de participanții la aceste întrevederi.

Ministrul Anatolie Topală a mai subliniat că proiectul hotărîrii este momentan în dezbatere publică, proces care se realizează în conformitate cu cerințele legale cu privire la asigurarea transparenței actelor normative, urmînd a fi luate în considerare toate propunerile menite să asigure o mai bună educație a tinerilor din țară.

1
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce va duce decizia de a fuziona fizica, chimia și biologia într-o singură materie școlară?