Tumorile au fost depistate într-un stadiu incipient astfel că femeile, care sînt soţii, mame sau bunici, au primit o şansă la viaţă.
Raisa Boţan are 58 de ani şi este din satul Cojuşna, raionul Străşeni. Acum patru luni, a mers să facă o mamografie atunci cînd laboratorul a ajuns în localitatea sa. Deşi nu avea nicio durere, rezultatele screeningului au arătat că suferă de cancer.
Femeia a ajuns la timp pe mîna chirurgilor, iar tumoarea a fost îndepărtată fără extirparea sînului. Acum, Raisa Boţan îşi face încrezătoare planuri de viitor.
O simplă vizită la mamograful mobil le-a salvat vieţile altor 13 femei, diagnosticate cu cancer la sîn. Din fericire, la fel ca şi Raisa Boţan, pacientele au ajuns la Institutul Oncologic în momentul în care boala era în stadiu incipient.
În cazul altor 400 de femei, mamografele mobile au scos la iveală diverse schimbări la nivelul sînilor.
În cinci luni, mamografele mobile au fost în satele din şapte raioane, unde peste şapte mii de femei au fost consultate. Pînă la sfîrşitul anului, oncologii vor ajunge în toate regiunile ţării. Screeningul mamar gratuit este efectuat în cadrul campaniei "Un doctor pentru tine", lansată la iniţiativa premierului Pavel Filip.
Adăuga comentariu