Pe pagina sa de Facebook, Sandu scrie că avem nevoie în aceste zile complicate de speranță, de compasiune și de generozitate. Ea mai menţionează că biserica și rugăciunea sunt lăcașul unde credincioșii găsesc sprijin și alinare, scrie publika.md.
Șeful statului este de părere că, împreună cu biserica, societatea poate reveni mai repede la normalitate numai prin vaccinarea cetățenilor. Totodată, preşedintele crede că trăim o perioadă potrivită pentru a manifesta grijă spirituală și dăruire de sine, rugîndu-ne pentru sufletul celor decedați și acționînd responsabil pentru a proteja viața celor dragi.Şi într-un comunicat al Mitropoliei Moldovei se spune că Înaltpreasfințitul Vladimir a avut o discuție cu Preşedintele Maia Sandu despre timpurile grele prin care trece umanitatea, dar și despre ce se poate de înfăptuit pentru a învinge pandemia.
Adăuga comentariu