X 
Cutremure stiri: 506

MAEIE nu deține informații despre moldoveni afectați de atentatul terorist de la Istanbul

13 noi. 2022,, 20:20   Societate
2915 0

Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene (MAEIE) nu deține în prezent informații despre eventuale victime în rîndul moldovenilor, în timpul atacului terorist care s-a produs astăzi la Istanbul.

Ministrul afacerilor externe și integrării europene Nicu Popescu a transmis un mesaj de compasiune omologului său turc, Mevlüt Çavuşoğlu, scrie newsmaker.md.

Șeful diplomației moldovene a menționat că țara noastră „Condamnă vehement acest atac terorist din orașul Istanbul și transmite condoleanțe familiilor îndurerate, precum și urările noastre pentru recuperare cît mai grabnică a celor răniți”.

„Ambasada Republicii Moldova la Ankara și Consulatul general al țării noastre la Istanbul sînt în contact permanent cu autoritățile competente din Turcia pentru a preciza dacă printre victime nu sînt și cetățeni moldoveni. Din informațiile acumulate la moment, nu există cetățeni moldoveni afectați în atac”, se arată în declarația MAEIE.

În caz de necesitate, cetățenii Republicii Moldova din Istanbul pot contacta consulatul general la adresa de email: [email protected] sau să telefoneze pe numărul de urgență pentru situații excepționale al consulatului: +90 (535) 983 01 73.

0
0
0
1
2

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Cum considerați : Stabilirea supremației legilor si a altor documente al EU asupra legislatiei interne a Republicii Moldova se referă la problema privind caracterul suveran și independent al statului moldovenesc?
Caii moldovenești, în centrul unui scandalСандуляк Владислав