Astfel, parlamentul spune că nu înțelege ce face Procuratura din Moldova și încotro merge, transmite Știri.md.
"Astăzi, bunăoară, ne anunță printr-un comunicat despre instrumentarea cazului de obținere ilegală a cetățeniei Republicii Moldova de către Rizea Cristean.
Numai că, în loc să-i cerceteze penal pe cei care au pregătit dosarul și i-au acordat cetățenia acestui pușcăriabil, Procuratura Generală pornește o cauză penală pe fals în declarații comisă de Rizea Cristean pe art. 352/1 din Codul penal. Pentru așa ceva termenul de prescripție a expirat cam prin 2019, respectiv, în temeiul art. 275 pct. 4) din Codul de procedură penală, urmărirea penală urmează a fi încetată și nici chiar pornită nu putea fi", a menționat Litvinenco.
În context, deputatul PAS se întreabă: "De ce să inițiezi dosare despre care știi cu siguranță că nu pot avea nicio finalitate? Doar pentru bifă?"
Amintim că Procuratura Generală a anunțat că pretinse ilegalități de natură penală, și anume, fals în declarații, au fost stabilite de procurori în procesul acordării cetățeniei Republicii Moldova pentru fostul deputat român Cristian Rizea.
Adăuga comentariu