Într-o conferință de presă, deputatul a vorbit și despre condițiile din penitenciare, dar și despre schemele de contrabandă, care se confirmă prin acte depuse la comisia pe care o conduce, potrivit agora.md.
„Nu se cunoaște numărul exact al interceptărilor făcute de stat. Fiecare instituție - MAI, SIS și altele - operează cu diferite cifre și nu se știe cîte au fost autorizate, nu se știe modul de stocare, păstrare și distrugere a lor, nu știm dacă există o sistematizare. Numărul de interceptări e alarmant de mare, iar ușurința cu care instanțele le autorizează e la fel de alarmantă. Noi am avut anual și 12.000 de interceptări, din unele surse”, a spus Moțpan.
Potrivit deputatului, organele care efectuează măsuri speciale de investigație nu informează despre subiecții interceptați. „E nevoie de crearea registrului unic al interceptărilor, crearea mecanismelor de informare a subiecților supuși interceptării și mecanisme de monitorizare a autorizării interceptărilor”, afirmă alesul poporului.
Deputatul PPDA spune că la comisia pe care o conduce parvin aproape zilnic materiale, probe sau acte care confirmă că în R. Moldova au fost create, pe parcursul ultimilor ani, „o sumedenie de scheme”.
„Asta se confirmă prin acte, nume concrete, printre care și demnitari din instituțiile statului. Nu e acum momentul să dau nume, dar toate aceste informații vor ajunge la organele abilitate. Într-un anumit moment, trebuie să numim nume concrete. Reprezentanții statului nu au combătut corupția la nivel instituțional, nu au oprit schemele de contrabandă, ci le-au preluat. Asta e marea gravitate a situației”, a adăugat deputatul.
Adăuga comentariu