Un exemplu în acest sens este proiectul desfășurat în satul Rădoaia, raionul Sîngerei, acolo unde sediul primăriei a fost modernizat, cu o investiție de 450 mii de lei din Fondul Național de Dezvoltare Regională Locală. Un proiect similar a fost implementat în satul Burlacu, raionul Cahul, aducînd beneficii pentru circa 1800 de locuitori, transmite moldpres.
Totodată, în satul Cobîlea, raionul Șoldănești, o clădire publică de menire socială a fost renovată. Edificiul găzduiește oficiul poștal, Centrul pentru refugiați și un Centru pentru seniori.
Programul național „Satul European Expres” este o continuitate a Programului „Satul European” și a fost lansat la inițiativa președintelui Maia Sandu cu scopul de a permite localităților să implementeze proiecte rapide, în maximum șase luni, care necesită mai puține resurse financiare. Acesta include 399 de proiecte de modernizare a infrastructurii în satele din Republica Moldova, iar 193 dintre acestea au fost finalizate pînă în prezent.
Adăuga comentariu