Potrivit autorilor proiectului de lege prin care se propune modificare și completarea legislației ce vizează activitatea Autorității Naționale de Integritate (ANI), expertizele și evaluările urmează a fi acoperite din contul bugetului ANI.
În acest context, bugetul ANI urmează să prevadă un capitol aparte pentru a asigura posibilitatea inspectorului de a dispune efectuarea unor astfel de evaluări/expertize, transmite bizlaw.md.Aceștia mai spun că modificarea respectivă va impulsiona subiectul declarării să declare valoarea reală a bunurilor declarate. Iar în cazul în care inspectorul de integritate are dubii rezonabile privind declararea unui bun sub valoarea reală a acestuia, aceasta va avea posibilitatea să dispună efectuarea unei expertize/evaluări pentru a confirma sau infirma valoarea declarată de subiectul declarării.
Adăuga comentariu