Transnistria stiri: 1449
Preşedintele stiri: 4076

Începe marea nebunie: Lanurile de levănțică își așteptă vizitatorii

8 iun. 16:00   Societate
4218 0

Bucurie pentru amatorii de ședințe foto. Lanurile de levănțică s-au acoperit de culoare și parfum, mult mai devreme decît în mod obișnuit. Asta înseamnă că fotografii trebuie să-și revadă agenda, pentru că vor avea foarte multe solicitări.

La doar cîțiva kilometri de Chișinău, în satul Colonița, există o priveliște care îți taie respirația. Afacerea numită „poveste de lavandă” a început acum șapte ani, iar proprietarul este Valeriu Ciorbă, transmite tv8.md.

Valeriu Ciorbă susține că dragostea pentru lavandă se manifestă într-un mod deosebit, în special în perioada înfloririi, cu o săptămînă înainte și după.

„Eu practic dorm în cîmp, mă trezesc și rapid vin aici unde petrec 12-16 ore în cîmp, ne pregătim, amenajăm. Pe de o parte este și obositor, dar pe de altă parte interacționez cu natura, cu florile”, susține bărbatul.

Acesta spune că în acest an, natura a pregătit o surpriză, căci lavanda a înflorit cu două săptămîni mai devreme ca de obicei. Odată înflorită levănțica, și ședințele foto au început mult mai devreme. Amatorii de ședințe foto spun că în levănțică ies cele mai superbe poze.


Intrarea în lanul de levănțică este cu plată, 50 de lei pentru persoană, iar copiii pînă la șapte ani au acces gratuit.

5
2
0
1
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce va duce decizia de a fuziona fizica, chimia și biologia într-o singură materie școlară?