Bani care s-ar fi transferat prin compania „Kelway Trading” din Panama (offshore), pentru a nu impune recuperarea creditelor bancare și pentru a oferi protecție persoanelor implicate. El a remarcat că informația nu corespunde adevărului și că este o bîrfă, scrie realitatea.md.
Fostul procuror general a mai spus că nu-i este cunoscută denumirea companiei „Kelway Trading” din Panama și niciodată nu a avut nicio relație cu aceasta, la fel ca și cu alți agenți economici.„Nu-mi este cunoscută compania, prima dată aud de ea. Anterior, cineva a mai încercat să răspîndească zvonuri de acest gen, care de fapt sînt niște aberații. În context, am făcut o solicitare oficială către Serviciul Prevenirea și Combaterea Spălării Banilor pentru a verifica ce conturi au fost deschise pe numele meu și ce operațiuni s-au făcut prin aceste conturi”, a adăugat acesta.
Întrebat din ce cauză apar asemenea informații despre el, Eduard Harunjen a răspuns următoarele: „Nu știu, e greu să înțelegi ce se întîmplă în mințile unora. O minciună spusă public și nepedepsirea la timp a celui care o face încurajează persoanele să repete aceste fapte și să le transforme în îndeletnicire, așa cum o fac azi mulți așa-numiți formatori de opinie".
Menționăm că doi foști oameni de afaceri - Denis Urechi și Alexei Damaschin, care se declară victime ale dosarelor fabricate la comanda unui alt om de afaceri Ion Lambantu, au dezvăluit pentru Realitatea.md despre situația suspectă în care a dispărut un dosar de 15 volume, în care ar figura numele unor ex-procurori cunoscuți și cum primeau „otkat” 10 la sută din suma creditelor obținute din BEM, prin compania Kelway Trading din Panama, off-shore. Acest lucru a fost făcut pentru a nu impune să fie întorși banii furați și pentru a oferi protecție celor implicați.
Adăuga comentariu