Întrucît situația pandemică este una îngrijorătoare în întreaga lume, în cadrul dialogului s-a discutat despre măsurile necesar de întreprins în perioada imediat următoare pentru a preveni răspîndirea virusului pe teritoriul Republicii Moldova, una dintre cele mai eficiente metode fiind imunizarea populației.
Ambasadorul Chinei în Republica Moldova a vorbit despre experiența țării sale în toată această perioadă de pandemie, dar și despre măsurile întreprinse în domeniul combaterii și limitării răspîndirii virusului SARS-Cov-2. În acest sens, intensificarea procesului de vaccinare a cetățenilor avînd un rol important.Prin urmare, Excelența Sa, Zhang Yinghong, a declarat că Guvernul Republicii Populare Chineze va dona țării noastre un lot impunător de doze de vaccin anti-Covid.
Șeful interimar al Guvernului a apreciat buna cooperare moldo-chineză în toate domeniile de interes comun și a exprimat recunoștință pentru asistența și suportul major oferit în permanență de poporul chinez pentru cetățenii Republicii Moldova, mai ales în ultimul an.
Reamintim că anterior, președintele Parlamentului, Zinaida Greceanîi, a discutat cu diplomatul chinez despre posibilitatea acordării pentru țara noastră a unor loturi de vaccinuri din partea Chinei.
Adăuga comentariu