Ghidați de experți europeni, Grupul de lucru s-a întrunit în scopul elaborării ”Ghidului practic privind monitorizarea și evaluarea aplicării principiilor MIFS în Republica Moldova”, activitate subsecventă elaborării și prezentării Raportului de evaluare a capacităților și necesităților de instruire privind cadrul juridic național și instituțional pentru aplicarea MIFS, transmite Noi.md.
Documentul sus-menționat reprezintă un livrabil esențial în cadrul proiectului de asistență externă în derulare „Suport pentru monitorizarea și evaluarea managementului integrat al frontierei în Republica Moldova”.Principiile directoare și regulile de procedură care se vor regăsi în acest ghid, vor permite dezvoltarea unui mecanism de control al calității și conformității proceselor, procedurilor și legislației dezvoltate la nivel național, cu cele puse în aplicare la nivelul uniunii Europene în domeniul MIFS.
Adăuga comentariu