Totodată, Guvernul a aprobat şi un regulament cu privire la regimul juridic al cadourilor.
Proiectul Hotărârii privind regimul juridic al cadourilor a fost elaborat de către Ministerul Justiţiei în colaborare cu Centrul Național Anticorupție şi cu suportul Proiectului comun al Uniunii Europene şi al Consiliului Europei „Combaterea corupţiei prin aplicarea legii şi prevenire”. Scopul acestuia constă în consolidarea cadrului anticorupţie în Republica Moldova, în concordanţă cu standardele europene şi internaţionale.
Asigurarea respectării regimului juridic al cadourilor este una dintre acțiunile prevăzute în Planul de Acțiuni al Strategiei Naționale de Integritate și Anticorupție pentru anii 2017-2020.
În diferite ţări, valoarea maximă a unui cadou oferit unei persoane publice diferă. Spre exemplu, în Muntenegru, valoarea maximă a unui cadou este 50 de euro, în România este aproximativ 200 de euro, iar în Irlanda de 650 de euro.
Adăuga comentariu