După acordarea asistenței medicale urgente la etapa de prespital, 5.655 pacienți, printre care 1.078 copii au fost transportați la departamentele de urgență al instituțiilor spitalicești din țară, transmite Noi.md cu referire la Știri.md.
Din numărul total de peste 16.000 de intervenții a echipelor de asistență medicală urgentă, 4.710 erau pentru pacienții cu maladii respiratorii, 3.381 pentru cetățenii cu urgențe cardiovasculare, 1.952 pentru cei care suferă de patologii neurologice și 931 persoane cu traumatisme de diferite grade.
Săptămîna trecută, medicii de pe ambulanță au intervenit rapid la 229 pacienți cu accidente vasculare cerebrale și la 64 pacienți cu infarct miocardic. Totodată, ambulanța a fost solicitată pentru 36 persoane, printre care patru copii care au suferit în urma accidentelor rutiere produse pe traseele țării.
Printre afecțiunile pacienților, care au beneficiat de asistență medicală urgentă se numără 44 persoane cu intoxicații, printre care 15 intoxicații cu medicamente; 10 intoxicații cu monoxid de carbon și 6 cu alcool.
Menționăm faptul că în acest interval de timp, șase persoane, cu vîrstele cuprinse între 36 și 89 de ani au fost diagnosticate cu hipotermie și o persoană de 47 de ani cu degerătură. După acordarea asistenței medicale de urgență, pacienții au fost transportați la spital pentru tratament în condiții de staționar.
Adăuga comentariu