Reprezentanta companiei SRL DANT-AGRO spune că s-a produs doar o eroare tehnică la marcarea ouălor.
„Ouăle nu sînt expirate, sînt proaspete. A fost o eroare tehnică a aparatajului de marcare și, în loc de cifra 8 a fost marcată cifra 7. Este doar o eroare tehnică. Noi am verificat deja aparatajul și l-am corectat. Am expediat o scrisoare către administrațiile grădinițelor, iar șoferul care livrează marfa a fost trimis în aceste grădinițe ca să înlocuiască ouăle care au fost marcate necorespunzător. Și vom anunța și ANSA”, ne-a declarat la telefon reprezentanta companiei care nu a dorit să-și spună numele, dar ne-a zis că vorbește din numele managerului firmei Andrei Serfețchi.Ouăle au fost livrate azi-dimineață, în toate instituțiile preșcolare din sectorul Ciocana, din spusele reprezentantei companiei. Ea spune că eroarea de marcaj nu a fost depistată înainte ca ouăle să fie livrate, ci deja după controlul celor de la ANSA. În total, potrivit ei, au fost marcate greșit 12 600 de ouă.
Firma producătoare de ouă are contracte și cu direcții de educație din alte sectoare ale Chișinău.
Adăuga comentariu