Astfel, cererea de pensionare și actele necesare se vor depune la organul teritorial de asigurări sociale de la domiciliu de către reprezentatul desemnat prin procură.
Potrivit autorului, inițiativa rezultă din multiplele adresări ale cetățenilor, care din cauza stării precare de sănătate nu pot depune personal cererea și actele în vederea realizării dreptului la pensie. Numeroase sesizări în acest sens au venit și de la cetățenii Republicii Moldova aflați peste hotarele țării care, în legătură cu situația creată din cauza pandemiei de COVID-19, nu pot reveni în țară pentru a-și realiza dreptul la pensie.Proiectul urmează a fi dezbătut în plenul Parlamentului, în două lecturi.
Adăuga comentariu