Cauzele penale au fost pornite în perioada lunilor septembrie 2022 - ianuarie 2023.
Procurorii au stabilit că reprezentanții agenților economici deferiți justiției au oferit în mod ilegal angajaților Secției Teritoriale Bălți a AIPA mită între 400 și 2000 lei, în scopul admiterii pentru examinare a dosarelor de subvenționare.Învinuiții au efectuat și transferuri deghizate a mijloacelor bănești de la conturile bancare ale întreprinderilor reprezentate altor organizații afiliate angajaților Secției Teritoriale Bălți a AIPA, unde sumele transferate ilicit în scop de corupere variau de la 1200 la 34000 lei.
Șase învinuiți din șapte deferiți justiției au colaborat cu organul de urmărire penală, recunoscînd faptele incriminate.
Totodată, al șaptelea învinuit nu și-a recunoscut vina în comiterea infracțiunii, cauza penală în privința acestuia urmînd a fi examinată în procedură generală.
Învinuiții sînt cercetați în stare de libertate, iar examinarea cauzelor penale este efectuată de către Judecătoria Bălți.
La moment, urmărirea penală continuă în privința altor agenți economici învinuiți de corupere activă și în privința angajaților Secției Teritoriale Bălți a AIPA învinuiți de corupere pasivă și spălare de bani, precum și în privința reprezentanților agenților economici ce au participat în calitate de complici.
Adăuga comentariu